„Fondurile pentru cheltuielile salariale în 2017 sunt undeva la 14 miliarde de lei (în sănătate — n.r.). Pentru 2018 ca efect al legii salarizării acest fond crește cu 2,9 miliarde. Să zicem 3 miliarde de lei în plus la salarii pentru anul viitor. Sigur că îți pui întrebarea, dacă cele 3 miliarde de lei în plus generează proteste. Discutăm de 32.000 de oameni din sistemul de sănătate cărora le pot scădea veniturile, nu salariile. Asta este o chestiune pe care o poți aborda separat, punctual și știu că premierul, dacă nu a făcut-o, sper să ceară, dacă nu mâine, zilele următoare, să vedem de ce n-au venit informațiile de la Ministerul Sănătății când ministrul Muncii și noi în Parlament lucram la legea salarizării, mă refer la informațiile legate de salarii. Eu am înțeles astăzi că n-au vrut să dea informațiile de acolo niște funcționari pentru că, vezi Doamne, sunt date cu caracter personal”, a spus Liviu Dragnea la România TV.
Acesta a vorbit și despre negocierile referitoare la trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, explicând că Legea salarizării nu poate fi aplicată fără această măsură și că ea nu face decât să-i avantajeze pe cei care încasează salarii. Șeful PSD a oferit și o„soluție” arătând că, dacă nu se ajunge la nicio concluzie, atunci se poate face o creștere a salariilor cu 5% și lucrurile pot rămâne neschimbate.
„Despre mutarea contribuțiilor, normal că premierul a avut o astfel de reacție, poate că aș fi avut-o și eu, pentru că aici poți să spui așa: bun, dacă vă deranjează această mutare de contribuții, care mărește contribuția la pensii pentru fiecare, o dăm la o parte, dar asta înseamnă că nu mai punem în aplicare legea salarizării. A, păi nu, că legea salarizării o vrem. Păi nu, că una fără alta nu merge. Și atunci, sigur că poți să ai o astfel de reacție. Pe de altă parte, dacă mărim cu 3 miliarde fondul de salarii, vorbim la sănătate, și tot sunt nemulțumiri, atunci facem altceva, nu mai mărim cu 3 miliarde, mărim cu 5%. La fiecare 5% și atunci nu mai sunt supărări”, a mai spus Dragnea.